August 01, 2022

S-a tras la sorți tabloul principal la BCR Iași Open.

S-a tras la sorți tabloul principal la BCR Iași Open.

S-a tras la sorți tabloul principal la BCR Iași Open.

Duel românesc în primul tur, între Ana Bogdan și Oana Simion. Cu cine vor juca celelalte românce / Meciurile de duminică reprogramate din cauza ploii

Duminică la prânz a avut loc tragerea la sorți a tabloului principal la BCR Iași Open, turneu cu statut WTA 125, cu premii totale de 115.000 de dolari. Tragerea a avut loc la Baza Sportivă Ciric și a fost oficiată de către supervizorul WTA Mihaela Testiban, aceasta fiind ajutată de Daniel Dobre – directorul turneului, Andrei Oriță – deținătorul licenței turneului, Vlad Zdrențu – arbitru principal, Gabriel Iftimoaie – director administrativ și jucătoarea Elena Cadar.
România are, cel puțin până la disputarea meciurilor din calificări, opt jucătoare prezente pe tabloul principal, două dintre acestea urmând să se întâlnească în primul tur.
Ana Bogdan, favorită nr. 3 la Iași, locul 108 WTA, finalistă la turneul WTA 250 de la Varșovia, o va întâlni în runda inaugurală pe Oana Simion (450 WTA), beneficiară a unui wild-card, jucătoare aflată pentru prima dată pe tabloul principal la un WTA.
Gabriela Talabă-Lee (146 WTA), care la Varșovia a jucat în optimi cu liderul mondial Iga Swiatek, va juca în primul tur la Iași cu principala favorită, elvețianca Viktorija Golubic, numărul 103 mondial.
Ieșeanca Andreea Prisăcariu (locul 342 WTA), posesoare a unui wild-card, o va întâlni în primul tur pe rusoaica Anastasia Zakharova, numărul 160 mondial.
La rândul său, Irina Bara, locul 125 WTA, va juca în runda inaugurală cu o jucătoare venită din calidficări, la fel ca și Mihaela Buzărnescu (132 WTA).
Interesant este faptul că în turul 2 am putea avea două dueluri românești. Unul între Irina Bara și Mihaela Buzărnescu, al doilea între Ana Bogdan sau Oana Simion și ieșeanca Andreea Prisăcariu, în cazul în care aceasta din urmă va trece de Zakharova.
Iată care sunt adversarele jucătoarelor din România în primul tur la BCR Iași Open:
Gabriela Talabă Lee – Viktorija Golubic (Elveția, Nr. 1)
Mihaela Buzărnescu – Jucătoare venită din calificări
Irina Bara – Jucătoare venită din calificări
Ana Bogdan (Nr. 3) – Oana Simion (WC)
Andreea Prisăcariu (WC) – Anastasia Zakharova (Rusia)
Alexandra Cadanțu Ignatik – Natalia Vikhlyantseva (Rusia)
Briana Szabo (WC) – Reka Luca Jani (Ungaria)
Meciurile de duminică, reprogramate pentru luni din cauza ploii
Duminică dimineață ar fi trebuit să înceapă meciurile din calificări, însă ploaia căzută din abundență la Iași a dat întreg programul peste cap.
Cum vremea nu a permis startul meciurilor nici până spre seară, în jurul orei 18.00 organizatorii au anunțat anularea programului de duminică și reprogramarea meciurilor din calificări pentru ziua de luni, 1 august.

LET’S GET SOCIAL

Fii la curent

CONCORD Iasi Open

BCR Iasi Open

Mai multe stiri

February 07, 2024
Gabriel Morariu despre Concord Iasi Open și BCR Iasi Open

Atunci când faci lucrurile ca la carte, când pui mult suflet, e normal sa iti zâmbească si soarta!