July 14, 2024

Bolivianul Hugo Dellien, noul campion al turneului Concord Iași Open

Bolivianul Hugo Dellien, noul campion al turneului Concord Iași Open

Jucătorul bolivian de tenis Hugo Dellien, locul 171 ATP, al șaselea favorit, este noul campion al turneului ATP Challenger 100 Concord Iași Open. Sud-americanul în vârstă de 31 de ani l-a învins în finala disputată duminică seară, la Baza Sportivă Ciric, pe spaniolul Javier Barranco Cosano, 25 de ani, numărul 254 mondial, scor 6-1, 6-1.
Dellien a dominat autoritar finala și s-a impus de o manieră extrem de clară, în doar 65 de minute. Pentru Dellien, victoria de la Iași este a 10-a din carieră într-un turneu Challenger, în timp ce pentru spaniolul Cosano finala Concord Iași Open reprezintă cea mai bună performanță din carieră.
Hugo Dellien va primi 100 de puncte ATP pentru succesul obținut la Iași și 16.550 euro, în timp ce finalistul Cosano rămâne cu 50 de puncte ATP și un cec în valoare de 9.705 euro.
Cu punctele de la Iași, Cosano a urcat pe locul 229 în clasamentul mondial, în timp ce bolivianul Dellien va intra în Top 140.
Bolivianul Hugo Dellien este al doilea sud-american care câștigă Concord Iași Open, după brazilianul Felipe Meligeni Alves, în 2022. Ceilalți trei câștigători ai turneului de la Iași sunt spaniolul Carlos Taberner (2020), cehul Zdenek Kolar (2021), și francezul Hugo Gaston (2023).
Proba de dublu a turneului de la Iași fost câștigată de perechea română Cezar Crețu / Bogdan Pavel. Cei doi sportivi de la Academia Victor Hănescu au învins sâmbătă, în finala de dublu, cuplul polonez favorit 4 Karol Drzewiecki / Piotr Matuszewski, scor 2-6, 6-2, 10-4.
De remarcat că fratele mai mic al lui Hugo, Murkel Dellien, 26 de ani, a câștigat săptămâna trecută turneul ATP Challenger 75 de la Brașov, după ce l-a învins în finală pe kazahul Dmitry Popko.

Rezultatele finalelor ediției 2024 a turneului Concord Iași Open:
Finala simplu
Hugo Dellien (Bolivia, Nr. 6) – Javier Barranco Cosano (Spania) 6-1, 6-1
Finala dublu
Cezar Crețu (România) / Bogdan Pavel (România) - Karol Drzewiecki (Polonia) / Piotr Matuszewski (Polonia) 2-6, 6-2, 10-4

LET’S GET SOCIAL

Fii la curent

Concord Iasi Open powered by Met

UniCredit Iasi Open - WTA 250