Abonează-te acum la Concord Iași pentru ultimele noutăți

Pe măsură ce publicul global se adaptează la deschiderea sezonului Grand Slam, turneul vrea să împărtășească telespectatorilor un mesaj important, dar simplu: Iașiul este deschis. Pe măsură ce frumoasa noastră națiune își continuă recuperarea din focuri devastatoare de tufă, dorim ca prietenii noștri din întreaga lume să o viziteze. Toate locațiile noastre turistice iconice sunt deschise și încântate să vă întâmpine.

Spaniolul Carlos Taberner, primul campion din istoria ”Concord Iași Open”

septembrie 20, 2020

Spaniolul Carlos Taberner, primul campion din istoria ”Concord Iași Open”

Prima ediție a turneului de tenis ATP Challenger 100, ”Concord Iași Open”, cel mai mare turneu de tenis organizat în România, s-a încheiat. După o finală de doar două seturi, și aproape două ore de joc, spaniolul Carlos Taberner, favoritul cu nr. 5 al competiției, a devenit primul campion din istoria acestei competiții.
În finala jucată pe terenurile Bazei Sportive Ciric a Primăriei Municipiului Iași, Carlos s-a impus cu 6-4, 7-6(4), în fața francezului Mathias Bourgue.
Pentru iberic acesta este cel mai valoros rezultat al carierei și, cu certitudine, își va aminti toată viața de turneul de la Iași.
”Felicitări și mulțumiri tuturor, organizatorilor și sponsorilor acestui turneu. A fost un turneu perfect, am petrecut momente minunate aici și sper să vin aici și anul viitor”, a declarat la Ceremonia de premiere francezul Mathias Bourgue, finalistul de anul acesta, după care a urmat scurtul discurs al campionului, spaniolul Carlos Taberner: ”Mulțumiri tuturor celor care au făcut posibil acest turneu. Organizarea a fost incredibilă. Mulțumesc oficialilor acestui turneu, superviser-ului, copiilor de mingi, arbitrilor, tuturor celor care au lucrat pentru acest turneu. Ați făcut o treabă minunată. Felicitări!”.
Iar prima ediție a acestui turneu nu se putea încheia fără câteva gânduri adresate de Andrei Oriță, proprietarul acestui turneu, Director General al Concord Service Center, compania care a dat numele celui mai mare turneu de tenis din România: ”Aș dori să mulțumesc voluntarilor acestui turneu, celor de la Casta Morelly și Euro Demos, care au făcut multe ore de voluntariat în această săptămână, mulțumim copiilor de mingi, care au fost la un nivel extraordinar și au îndurat și zile mai puțin prielnice, mulțumim arbitrilor de linie care au fost atât de bine organizați.
Mulțumim, de asemenea, directorului turneului, oficialilor Federațiai Române de Tenis, care au fost partenerii noștri de nădejde, au inițiat acest turneu și ne-au furnizat cunoștințele și competențele tehnice necesare, și nu în ultimul rând Primăriei Municipiului Iași, care ne-a oferit această frumoasă bază și a fost un partener de nădejde, cu luni de muncă și implicare pentru ca aceasta să găzduiască un turneu de cel mai înalt nivel.
Toate aceste luni de muncă au fost încununate cu nouă zile de tenis cu multe meciuri de tenis puternice și privesc cu optimism spre următoarele ediții. Ne cerem scuze spectatorilor care nu au putut asista la meciuri din cauza prevederilor legale în vigoare și sperăm să vă avem în număr cât mai mare la edițiile viitoare”.
În fine, Andrei Oriță nu a a uitat de cei doi finaliști și a ținut să le adreseze un scurt mesaj după prima finală de simplu din istoria Concord Iași Open”: ”A fost o săptămână minunată și ați jucat câteva meciuri foarte bune și i-ați și eliminat pe primii doi favoriți ai turneului. Nivelul tenisului vostru a fost incredibil, și vă doresc să ajungeți cât mai repede în Top 100, dar să nu nu uitați și să mai veniți la Iași. Sper că ați avut parte de o ședere plăcută date fiind condițiile dificile prin care trece toată lumea”.

”Concord Iași Open”, turneu de Categoria ATP Challenger 100, dotat cu premii totale în valoare 88.520 de euro, beneficiază de susținerea întregii comunități ieșene și de spriijinul unor sponsori și parteneri de încredere, cărora ținem să le mulțumim: Concord Service Center, NERA Computers, Lenovo Romania, Certus Software România, Primăria Municipiului Iași, Federaţia Română de Tenis, Tvr Iasi Online, Travis Tourism, Stra-Rom Productie Publicitara, Fiterman Pharma, Kinetic Social, Clubul Sportiv Preventis Iasi, Hotel Unirea Iasi, Coriolan, Omniclean, Zimbru Premium, F.Egidio, Expert Vision, RadioHit Iasi, Evenimentul, TeniSite, Chelaru&Asociații, precum și EuroDemos și Kasta Morrely, pentru minunatele echipe de voluntari care au fost alături de noi la Baza Sportivă Ciric această săptămână și care, cu profesionalism și entuziasm, au contribuit la buna desfășurare a Concord Iasi Open 2020.

Alte știri